• Nu judeca pe nimeni.

Iisus nu a judecat pe cei care l-au răstignit și asta dincolo de vorbele Lui " căci n-am venit că să judec lumea ci că să mântuiesc lumea" (Ioan 12:47). Rețineți: judecata este a lui Dumnezeu și atât.

• Hrănim materia, dar nu sufletul.

Altfel spus ne slăvim trupurile mai mult decât îl slăvim pe Dumnezeu și alegem să ne chinuim sufletul, făcând din mâncare un fel de idol.

• Nu ajunge să zicem "bine că eu nu sunt așa".

De multe ori aplicăm atitudinea corectă, dar numai până la un punct. Când vedem că cineva caută să intre într o dispută cu noi de multe ori avem atitudinea corectă și nu răspundem provocării. Însă spunem câteodată "Doamne, bine că nu sunt și eu la fel". Însă uităm că la fel de dureros e și ca celalalt să-și piardă mântuirea din cauza noastră. Când exista astfel de atitudini ale altora la adresa noastră nu numai că nu trebuie să răspundem dar trebuie să ne gândim imediat la mântuirea acelei persoane ca și când ar fi vorba de propria mântuire. Ne pare rău când vedem un om dezbrăcat, fară hrana, însă nu ne pare rău atunci când vedem că un om e pe cale să-și piardă mântuirea. Ba ar trebui să ne para rău, foarte rău, pentru că sărăcia pământească e trecătoare, în schimb pierderea mântuirii e pentru totdeauna și aceasta este mai mult decât o tragedie.

• Noi nu avem nici o putere,astfel că nu te poți lauda cu ce nu ai, și cum nu ai nimic nu ai de ce să te lauzi.

Tot ce ai, ai primit, inclusiv serviciul, inclusiv darul de a te da jos din pat în fiecare dimineața, inclusiv mâncarea, pentru care din păcate, cei mai mulți nu îi mulțumesc lui Dumnezeu la fiecare masă.

• Despre înțelepciune.

Spunea părintele nostru sfânt, Arsenie Boca că o ceartă nu poate exista niciodată între doi oameni înțelepți. Pentru că dacă măcar unul dintre ei e înțelept, nu va mai exista nici o ceartă.

• Încearcă să nu smintești pe cel de lângă tine.

De multe ori exista acest pericol, în care un creștin smerit încearcă să și păstreze pacea dar vi tu și semeni sminteala. Așadar, chiar dacă ai cele mai bune intenții, dacă consideri că ceea ce urmează să comunici ar putea să smintească în vreun fel pe celalalt, atunci e mai bine să nu o faci. Dacă faci acest lucru dinadins este cu atât mai grav pentru că ne amintim de cuvintele Mântuitorului :" Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării" (Matei 18:6)

• Dacă nu-l poți iubi pe aproapele pe care îl vezi, cum să-L iubești pe Dumnezeu pe care nu îl vezi...

De multe ori vedem oameni care pretind sau cred că ei iubesc și că nutresc sentimente de dragoste însă nu poți să iubești pe X atâta timp cât pe Y îl urăști, pentru că aceasta nu mai este dragoste. Ne amintim cuvintele Sf Apostol Pavel care da definiția universala a dragostei:

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată.

• Dacă nu poți să corectezi pe cineva cu dragoste mai bine să te rogi pentru el.

De multe ori îl vedem pe celalalt că greșește și vrem să să ne ducem spre el cu intenția de a- l corija însă de multe ori nu luăm în calcul că el nu are aceeași viziune ca și noi de vreme ce face lucrurile greșit, și riscam astfel să cădem și noi în capcană și să pornim o ceartă. Așadar dacă crezi că nu poți să ți păstrezi liniștea în aceasta încercare de coerciție, mai bine roagă-te pentru această persoană pentru că astfel iți pui încă o data nădejdea în Dumnezeu și Îi recunoști meritele. E tot o probă de smerenie.

• Postul nu înseamnă numai reținerea de la bucate.

Din start trebuie să știm că postul are ca scop înfrânarea patimilor. Astfel degeaba ne înfrânam de la mâncare dacă ne uitam la televizor și la filme cu conținut violent, sau emisiuni cu limbaj licențios, sau dacă ne certam sau mai rău nutrim în gândul nostru tot felul de sentimente care ucid sufletul și alungă duhul. Nu degeaba avem exemplul Mântuitorului care după ce a postit 40 de zile a fost înfruntat de diavol. Oare Hristos avea nevoie să postească? Nu, dar Biblia se constituie într o exemplu de buna practica. De ce a venit diavolul tocmai când se termina postul? De ce a îngăduit Dumnezeu acest lucru? L-a îngăduit pentru că noi să vedem pe de o parte că postul însoțit de rugăciune biruie orice ispită, iar pe de alta parte a îngăduit acest tablou Dumnezeu pentru a putea avea noi un exemplu și să fim conștienți de faptul că ispita exista, și faptul că o biruim ne sporește credința. Nu ajunge să nu mănânci în Vinerea Mare, dar în rest să muști din aproapele tău. Sigur că orice jertfa e bineplăcută în fata lui Dumnezeu, dar dacă nu înțelegem rostul jertfei, totul este în zadar.

• Ce propune lumea actuala vine din lucrarea diavolului, mai ales acțiunile mass media.

Așa cum spuneam înainte, noua față a postului, ca o realitate a lumii de astăzi, este dincolo de înfrânarea de la bucate, înfrânarea de la gălăgie, și când spun gălăgie nu mă refer neapărat la sensul obișnuit al cuvântului, ci mai degrabă la o gălăgie lăuntrică. Cum poți să-ți păstrezi pacea interioară și să-ți stăpânești patimile când mass media de azi iți propune goliciune, destrăbălare, dezmăț, îndobitocire, lucruri nefolositoare pentru clădirea ta intelectuală, ca să nu mai vorbim de latura spirituală. Și cel mai grav e că odată cu noi, ne supunem și copiii să ia act de aceste realități. Pentru că mai mult decât oricând parcă, părinți sunt oglinda copiilor într o societate în care parcă nici școala nu mai are puterea de odinioară.

• Facem din sărbători desfătarea pântecelui, sărbătoarea pântecelui, văzându-le prilejuri pentru desfătarea trupului.

Demult, sărbătorile nu mai reprezintă pentru creștini, momente de introspecție și de cercetare lăuntrică. Nu mai trăim lăuntric patimile Mântuitorului, nu ne mai bucurăm împreună cu Apostolii și cu femeile Mironosițe de Învierea Lui, ci mai degrabă vedem un bun prilej pentru a ne desfăta trupul cu tot felul de mâncăruri, și transformăm bucuria Învierii în bucuria mâncării.

• Ceea ce ne propune Hristos nu este comod.

Cu cât ceea ce reprezintă viață veșnică va fi mai departe de ceea ce ne propune această lume, cu atât ne vom îndepărta mai mult de țintă și cu atât vom putea accepta , percepe, mai greu adevărata cale de urmat.Cu cât sunt mai multe obstacole, cu atât vă fi mai greu să vedem și să tindem spre desăvârșire.

• Mândria este arma principală a diavolului.

Așa cum știm, din mândrie izvorăsc toate celelalte patimi pentru că prin mândrie nu recunoaștem meritele lui Dumnezeu, ci atribuim totul propriei noastre putințe și capacități. Mândria este opusul smereniei. Atunci când reușim să facem lucruri remarcabile de multe ori tindem să ne divinizam pe noi înșine de parca noi am fi mai mult decât o alcătuire de carne și oase. Trebuie sa conștientizăm că fără harul lui Dumnezeu am fi asemenea animalelor. Și atunci ne întrebăm; oare cine ne dă putere să învățam, să lucrăm, să facem mâncare și chiar să o mâncam? Când vom găsi răspunsul, atunci vom găsi calea spre smerenie.

• Mamele de astăzi își îndrumă copii spre lucruri pierzătoare de suflet prin propriul exemplu.

Dacă copilul nu și a văzut niciodată mama plecând genunchii în fata lui Dumnezeu, ci a văzut o numai aplicându-și machiaje și unghii și, in zilele noastre diferite implanturi, ce va învăța oare? Dacă o vede pe mama certându-se tot timpul, oare ce va deprinde? Și se poate merge la infinit cu aceste întrebări, pentru că sunt nenumărate exemple. Mamele trebuie să fie conștiente de povara pe care o poartă pe umeri. Pentru modul în care iți educi copilul vei răspunde în fata lui Dumnezeu în primul rând. Dacă copilul nu îl cunoaște pe Dumnezeu nu e vina lui cine vina ta, mamă, că l-ai oprit din aceasta cunoaștere.

• Credință înseamnă urmarea sau măcar încercarea de a-l urma pe Hristos.

Aș zice încercarea, doar dacă este reală și angajată, nu doar de fațadă, fără efort. Credința fără Biserica și fără genunchi plecați nu exista sau se numește oricum altcumva.

• Nu aștepta răsplată când faci bine.

Aș zice că nu trebuie să așteptam răsplată nici măcar de la Dumnezeu, deși El ne-a făgăduit-o. Când faci un bine, fă acel bine în mod dezinteresat și învață-ți copilul să facă la fel. Noi chiar și răsplata pe care o primim de la Dumnezeu în aceasta lume ar trebui să o vedem ca pe un premiu, ca pe un dar ce vine din dragostea lui Dumnezeu fata de noi,ca pe ceva nescontat, nemeritat, nu ca pe ceva ce ni se cuvine să primim.

• Învață să taci și să asculți, ca să poți vorbi mai apoi.

Cred că aceasta este esența creștinismului pentru că tăcând tu, îl lași pe Dumnezeu să vorbească și să-ți vorbească. Și toate acestea pentru că tu să înveți. Poți învață dacă vorbești? Dacă înveți pentru un examen, și tu lăuntric vorbești într-una, cum poți să acumulezi cunoștințe? Și apoi dacă tu vorbești fără încetare de unde vorbești? De unde transmiți acele lucruri? Sunt 2 variante; fie vorbești fără rost, și aici deja vorbim despre altceva, fie spui niște lucruri neadevărate. Așadar, învață-ți copilul că e mult mai de folos să taci și să asculți.Să luăm exemplul Mântuitorului și în acest sens.