Paradoxal, sau poate nu, omenirea nu a resimțit câtuși de puțin povara căderii în păcat, ba dimpotrivă, nu și-a asumat nici o clipă acest statut. Pe bună dreptate a venit cândva și regretul lui Dumnezeu cu privire la crearea omului. Oare ne dăm noi seama cât de jos a ajuns omul cel perfect, dacă însuși lui Dumnezeu, care este iubire infinită, a ajuns să-i pară rău de creația Sa ? Cu siguranță pe cei mai mulți dintre noi nu ii interesează acest aspect.

Am putea spune, și nu am greși, că omul are în el atât sămânța perfecțiunii cât și sămânța păcatului, care este asemenea seminței din care răsare buruiana lângă planta cultivată. Nici nu știu dacă este sămânță, sau mai degrabă parazit. Omul bun se îngrijește să plivească aceste buruieni care apar la noi toți, pentru că toți, fără excepție, avem sămânța păcatului în noi. Iar pe măsură ce planta cultivată crește și se întărește, buruiana nu mai are nici o putere. La unii și din păcate, la cei mai mulți, perfecțiunea a fost înnăbușită de păcat și zace vestejită la pământ. Vestejită, însă nu moartă. Pentru ca atât timp cât există Dumnezeu, și El va exista în veci, există și nădejde.

Poporul strigă și astăzi  „Răstignește-l”

Omenirea acționează de 2000 de ani asemenea unei boli autoimune, care luptă împotriva propriului organism. Ne luptam cu Dumnezeu de mii de ani. Iar acum 2000 de ani, omul ignorant și-a răstignit Creatorul.   Oare de ce ne luptăm ? Oare copilul când greșește nu merge cu capul plecat în fața părintelui său, pentru a-i cere iertare ?  

Deși au trecut 2000 de ani, nu ne căim pentru păcatul strămoșilor noștri. Ba mai mult, Iisus este „răstignit” în continuare, iar acum poporul este și mai mare și strigă și mai tare : « Răstignește-l»

Am ajuns să ne argumentăm propriile slăbiciuni și handicapuri sufletești, pe care încercăm să le transformăm în virtuți. Oare de ce ? Oare cine ne cere să ne justificăm ? Oare această încercare de justificare nu este de fapt o confirmare a faptului că în subconștient ne recunoaștem păcatul ?

Oricât ar vrea unii sa nu fie așa, omul aparține lui Dumnezeu, iar conștiința păcatului există în fiecare dintre noi. În aceste zile vedem sloganuri și lozinci pe care le flutură unii așa ziși formatori de opinie, adică un fel de farisei ai vremurilor noastre, care ne spun ca noi suntem lumina, că nu avem nevoie de biserică. Oare există vreo diferență între cei care strigau „Răstignește-l” și cei care se autoproclamă astăzi „ lumină” ? E dovada că de 2000 de ani nu am înțeles nimic din patimile lui Hristos.

Trăim vremuri în care omul ignorant al zilelor noastre are aceeași abordare. Cei care reneagă în aceste zile importanța Bisericii, spunând ca Dumnezeu este peste tot oricum și nu avem nevoie de Biserică, sunt exact la fel ca și iudeii care l-au condamnat pe Hristos la moarte spunând că ei cred doar în Dumnezeu. Cine a întemeiat Biserica oare, cine este „trupul” Bisericii? Oare nu Hristos?  Oare prin prigoana Bisericii, nu îl răstignesc pe Hristos sub o altă formă? Oare nu fac ei aceeași greșeală pe care au făcut-o și iudeii nerecunoscând că Hristos este Dumnezeu ? Dacă Biserica este trupul tainic al lui Hristos, și Hristos este Dumnezeu, oare nu îl prigonesc ei pe însuși Dumnezeu ?

Rătăcirea e ridicată în zilele noastre la rang de înțelepciune. Nu este altceva decât egoism ca și antonim al iubirii, egoism transmis de la protopărinții noștri. Vedem ca de 2000 de ani diavolul are același sistem de operare, și culmea, încă funcționează. Este o lume în care fiecare se autoproclamă înțelept, dar întelepții lumii acesteia vorbesc din propriile scripturi și deși se numesc credincioși, nu își asumă crucea. Deși bogătia cea mai de preț a lumii se află cuprinsă într-o carte, magazinele sunt pline, superofertele colcăie, nu mai putem dormi noaptea din cauza planurilor deșarte pe care ni le facem. Oare a observat cineva că, dacă mai ieri, alaltăieri, lumea umbla după Gucci și Channel, astazi lumea umblă după drojdie și după făină ? Oare de ce se întamplă asta ? Oare de ce magazinul care are oferta supremă și cea mai valoroasă, adică Biserica, este gol ?

Paznici sau ucenici ?

Până mai anii trecuți, în fiecare an, de 2000 de ani, eram prezenți la slujba Învierii, unde era popor mult, unde erau paznici mulți și ucenici puțini.

Acum în prag de Înviere stăm acasă, închiși, ca să nu mai putem striga „Răstignește-l” și pentru că nu am știut să apreciem darurile primite de la Dumnezeu și oferite cu atâta dragoste.

Și dacă tot stăm și avem timp să medităm, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții și să ne răspundem cu sinceritate este aceasta : care este rolul nostru în tabloul Învierii ? Ce suntem noi ? Paznici la mormânt sau ucenici și prieteni ai lui Hristos ?

Indiferent de răspunsul pe care ni-l vom da fiecare, să ne bucurăm. Pentru că Hristos a Înviat ! Pentru toți. Și pentru paznici și pentru ucenici.