Patru lumânări ardeau încetișor, și dacă ascultai cu atenție puteai chiar să le auzi vorbind:
Întrebarea nu este simplă deloc, iar răspunsul nu se poate limita doar la un citat din Sfânta Scriptură, fără a ţine seama de contextul în care ele au fost scrise şi dacă nu cumva contextul respectiv s-a schimbat de-a lungul timpului. Mai întâi să vedem întreg textul de la I Corinteni, cap. 11:
Poate că am exagerat uneori abordând mai mult tema înfățișării femeii și am vorbit mai puțin despre cea a bărbatului. Acest articol este dedicat întru totul lor: băieților și bărbaților.
Așa cum există codului bunelor maniere, pe care ar trebui să-l cunoască orice persoană, tot așa ne-am gândit ca ar trebui să existe un cod al bunului creștin. Astfel am încercat să compilăm și să explicăm mai multe învățături ale Sfinților Părinți, cu privire la buna conduita creștină.
Este greu de găsit o explicație pentru modul în care s-a comportat omenirea, cel puțin în ultimii 2000 de ani.
Iisus, cel născut într-o iesle, nu într-un palat, încălzit de animale, nu de foc, a fost urmărit totuși încă de la naștere spre a fi omorât pentru că era văzut ca o amenințare pentru omenire. Dincolo de menirea Sa, și de destinul ales de Tatăl încă de la Facerea Lumii, nu se poate să nu ne oprim și asupra construcției omului creat cândva perfect de Dumnezeu, care, după căderea în păcat, a fost și este într-o fugă permanentă după putere, după recunoaștere.
Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344-422) a fost o pustnică din deșert care s-a pocăit după o viață desfranata. Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuiește în ziua adormirii ei, adică pe 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.
VIAȚA
La vârsta de 12 ani, urmându-și pasiunile trupești, a fugit la Alexandria, departe de părinții ei. Acolo a trăit o viață desfranata timp de 17 ani. Adesea, refuza banii bărbaților cu care mergea, trăind mai degrabă din cerșit și din torsul inului.
Într-o zi, a întâlnit un grup de bărbați care voiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim, ca să se închine Sfintei Cruci. Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându-i, pe rând, de dragul distracției. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim și au mers la biserică, Maria a fost oprită la intrare de o forță nevăzută. După trei încercări nereușite, rămasă afară, în curtea bisericii, a văzut o icoană a Maici Domnului. A început să plângă și să se roage din toate puterile către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce, promițând ea că va renunța la dorințele lumești și că va merge oriunde îi va spune Maica Domnului.
După această convertire din inimă la porțile bisericii, Maria Egipteanca a mers în deșertul de lângă Iordan unde a început o viață de pustnică. A trăit mulți ani doar cu trei pâini și mai apoi cu rarele verdețuri ale pământului. Timp de 17 ani a fost chinuită de „fiare sălbatice” – pasiuni și dorințe nebunești. După toți acești ani de tentații, și pe toate depășindu-le, a devenit ucenica Maicii Domnului.
După 47 de ani de pustnicie în singurătate, l-a întâlnit pe preotul Sfântul Zosima în deșert, care a convins-o să-i povestească viața sa. Ea i-a povestit cu multă smerenie povestea ei, în timpul acesta arătându-i preotului că are darul înainte vederii: ea știind cine a fost și cine era Zosima, cu toate că niciodată nu se mai întâlniseră. La sfârșit, ea i-a cerut lui Zosima să se întâlnească iarăși, anul următor, la apusul soarelui, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, pe malurile Iordanului, pentru a se împărtăși.
Zosima a făcut așa cum i s-a propus, cu toate că avea dubii legate de această experiență – mai ales că soarele apusese deja. În fapt, Maria a apărut pe malul opus al Iordanului și, trecând singură, a mers pe apă în mod miraculos pentru a-l întâlni pe Zosima. Când el a încercat să-i facă o metanie, ea s-a tras înapoi spunându-i că un preot este mult superior și că, pe lângă aceasta, el are cu el Sfintele Taine. Așadar Maria a primit Sfânta Împărtășanie și a trecut înapoi Iordanul, după ce l-a instruit pe Zosima cu privire la mănăstirea acestuia și i-a dat întâlnire iarăși după un an, în locul în care se văzuseră întâia oară. Când el a ajuns acolo, a găsit trupul neînsuflețit al Mariei împreună cu un mesaj scris pe nisip care îi cerea să o înmormânteze și îi spunea că murise imediat după Împărtășanie în anul anterior (iar trupul îi fusese adus în mod miraculos acolo unde era așezat). Astfel Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit curând. Atunci s-a apropiat un leu care a început să îl ajute după ce lui Zosima i-a trecut frica de această creatură. Astfel, Sfânta Maria Egipteanca a fost înmormântată. Zosima s-a reîntors la mănăstire, le-a povestit tuturor ceea ce văzuse și le-a dat multe sfaturi bune călugărilor și starețului de acolo. El a murit la aproape o sută de ani în aceeași mănăstire.
Ulterior, povestea vieții Mariei Egipteanca a fost pusă pe hârtie de Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului.
Viața Sfintei Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
TROPAR
Întru tine maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip;
că luând crucea ai urmat lui Hristos;
și lucrând ai învățat sa nu se uite la trup, că este trecător;
ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă maică Marie, duhul tău.
Spun cu durere, dar și cu multă nădejde: deși ne e greu, să punem în inimă credința tare că nimic nu se întâmplă fără știința și îngăduința lui Dumnezeu. Și, pe cât de mare va fi pocăința noastră, mărturisirea neputinței noastre înaintea Lui, pe atât de repede va veni și izbăvirea. Domnul vrea întoarcerea noastră către El. Și cu El fiind, moartea nu mai are putere. El este Viața și Lumina și Izbăvirea noastră. Și a promis că va fi cu noi, în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor.
Și îi rog, din suflet, pe credincioșii din Bucovina: Nu vă pierdeți nădejdea! Cu noi este Dumnezeu, așa cum cântăm în Postul Mare! Se fac rugăciuni în toate mănăstirile și bisericile pentru voi! Chemați și voi în rugăciune pe Maica Domnului, pe toți sfinții și pe sfinții care ocrotesc Bucovina: Sfântul Voievod Ștefan, Sfinții Ierarhi Leontie și Iacob Putneanul, Sfinții Cuvioși Daniil Sihastru și Sila, Paisie și Natan. Ei vor mijloci pentru noi înaintea Domnului! Cu smerenie, dragoste și nădejde unul pe altul întărindu-ne, birui-va, încă o dată, Viața!
Un alt gând pentru credincioși? Să fie așa cum i-am cunoscut în anii din urmă, încă mai bine decât până acum: iubitori de Dumnezeu și conștiincioși în lucrare acolo unde El i-a rânduit în lumea aceasta, luminoși la chip și senini în încercări, săritori la nevoile altora, neuitători de port și grai strămoșesc, cum le șade bine, dintotdeauna, bucovinenilor. Oameni frumoși, într-un cuvânt! Și curajoși, și dârji ca bradul de munte! Așa cum Îi place lui Dumnezeu!
sursa: doxologia.ro
Reprezentanții Patriarhiei Ortodoxe Române au anunțat, că în această perioadă de criză, cauzată de pandemia de coronavirus, Biserica Ortodoxă Română a întreprins acțiuni filantropice în valoare totală de 850.000 euro, până la aceasta oră, iar alte acțiuni similare sunt în curs de desfășurare.
Aceasta suma s-a constituit ca urmare a răspunsului centrelor eparhiale, protoieriilor, parohiilor și mănăstirilor, la chemarea Patriarhiei Române și la strigătul semenilor noștri aflați în dificultate. Este un gest firesc de normalitate ca rezultat al iubirii propovăduite de Biserică și un semn de apreciere a tuturor celor angrenați în această luptă pe care o duce întreaga omenire.
De asemenea Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel a donat suma de 10 000 lei din salariul personal în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii implicați în aceasta lupta grea.
În mod normal, într-o societate normală, poate ca nici nu ar fi nevoie să fie făcute aceste precizări, însa acest mesaj este mai mult un răspuns pentru ei care cu orice prilej, cu sau fără motiv, aleg din îndemnul diavolului, să atace Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul căreia, cei mai mulți au primit botezul creștin. De asemena acesta este un răspuns și pentru cei care nu vad implicarea BOR, și aceștia nu sunt puțini.
Mai ieri alaltăieri citeam pe platformele de social media anumite păreri ale unor "rătăciți", care, se întrebau retoric unde este Patriarhul, în raport cu știrea că Papa Francisc a transmis un mesaj de încurajare întregii lumi. Răspunsul pentru această categorie de oameni este simplu : fiecare caută ce dorește să audă. Mass-media din Romania a transmis și mesajul patriarhului României, însă probabil ca "antenele" unora se activează doar când aud de Papa. Asta nu e nici o problemă, însă ar trebui să conștientizeze fiecare ceea ce spune. Nu poate sa vină patriarhul la fiecare ignorant, să-i ridice pleoapele în timp ce doarme și să-i spună: "alo, sunt patriarhul, transmit un mesaj".
Dacă te-ar interesa ce are de zis Patriarhul, și vezi ca mass media din România nu e destul de vocală în acest sens, ai putea să mergi pe canalul Trinitas TV, unde ai vedea mesajul Patriarhului reluat de aproximativ 10-15 ori pe zi. Dar pe tine nu te interesează mesajul, pe tine te interesează să lovești în Biserica, pentru ca e la modă. Că vorba aia, "popii sunt cei mai rai".
Un alt fapt interesant, care sigur ca nu a apărut în mass media din Romania, pentru că nu e breaking news, și prin urmare nu a ajuns la urechile tuturor, ar fi faptul că în timp ce Papa Francisc povestea singur într-o piață goala, lucru de altfel de apreciat, făcând senzație în toată lumea, câteva sute de călugări și preoți se rugau în Sfântul Munte Athos pentru sănătatea ta, dragă ignorantule. Ortodoxia nu a fost și nu va fi niciodată subiect de breaking news și tocmai asta îi validează veridicitatea și autenticitatea credinței.
Oricum, nu caută nimeni sa răspundă ignoranților și rătăciților, pentru ca unui orb, poți să-i pui în față orice, că nu va vedea. Orbul trebuie sa simtă. Și de asta nu ne ocupăm noi, ci Dumnezeu.
Noi, cei care ne împărtășim fără nici o emoție cu trupul lui Hristos, și după bolnavii de SIDA, și după bolnavii de hepatită și de alte boli transmisibile, care de altfel sunt oameni mult mai sănătoși și mai valoroși decât cei care stau pe margine și se luptă cu Potirul, și prin el cu Hristos, știm că Biserica Ortodoxă va fi atacată întotdeauna cu pietre, iar asta poate părea paradoxal pentru voi, cei care nu v-ați asumat botezul creștin si nu înțelegeți ca ne faceți o bucurie, pentru că ne confirmați, de fapt, că suntem pe calea cea bună.
Noi va înțelegem frustrările venite din necredință și din amăgirea diavolului și ne rugăm pentru voi cu dragoste. Dar trebuie să știți un lucru: voi sunteți mai bolnavi decât cei loviți de coronavirus. Și cu mult mai demni de milă. Ei se vindeca ușor, voi, mai greu. Dar, la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.
Sa ne ajute Dumnezeu !
Imnul nostru național, pe care îl cântă cu mândrie și ignoranții zilelor noastre, cei care s-au împărtășit și ei, probabil în mod formal(căci semnificația tainei nu și-au asumat-o), la botez, cu aceeași lingurință cu care s-au împărtășit și bolnavii de sida și alte boli(care de altfel sunt oameni normali și ei), conține un vers pe care toți și-l asumă la modul formal. Și totuși un vers care cică ne reprezintă pe toți ca nație.
"Preoți, cu crucea-n frunte! Căci oastea e creștină "
Și mai zice ceva : "murim mai bine-n lupta" . Chiar dacă nuanța acestui vers în zilele noastre este diferită de cea din text, totuși nu știu cine își mai asumă Imnul Național.
De cântat îl cântam cu mâna pe inimă și cu glas tare dar cine îl mai asumă?
Mai este oastea creștină ? Mai există oaste? Care oaste? Fetele din plastic, devenite peste noapte influencerite, "jurnaliste", dar care nu au câtuși de puțină cultură generală?
Fără Biserică,Marea Unire de la 1918 nu ar fi fost posibilă.Iar aceasta nu este o părere, cum ar putea să creadă siliconatele care nici măcar nu au văzut cum arată o carte, nu una de istorie, ci o carte în general, ci este un fapt consemnat de istorie. Iar astăzi poate că nici ele nu ar fi fost din plastic, sau poate nu ar fi fost deloc.
Suntem o nație de cocalari și de pițipoance, sclavii televizorului și ai telefonului, al virtualului într-un cuvânt. Virtual care nu face decât să promoveze niște non valori. Un televizor care vinde iluzii, himere, care arata cum niște oameni își exprimă frustrările lor personale, nici măcar acelea reale, pentru că sunt regizate, frustrări pe care le interiorizam și noi, uitând de problemele reale ale vieții noastre. Și de fapt ne uităm la ceva ce nu există, în timp ce în noi plânge sufletul, iar lângă noi e jale. Și aceasta este de fapt intenția. Să uitam de problemele noastre, pentru că atâta timp cât uităm de ele, ele rămân acolo nerezolvate și continuă să ne apese. Și cine credeți că ne vrea sănătoși, atâta timp cât uni se hrănesc din boala noastră sufleteasca și trupească ?
Acuzăm depresii, dureri de tot felul, alergăm la medici și ne văităm, fără să ne dăm seama de cauza stărilor noastre, cauză care stă în noi. Nu e comod să intri în lupta cea dreaptă, pentru că vine cu durere, cu renunțare, iar omul în general fuge de durere. Și atunci, mai luam puțin drog. Ne anesteziem singuri cu anestezicul greșit. Și o facem cu supradoza.
Suntem zilnic martorii minunilor care se întâmplă lângă noi, dar ni se par lucruri firești, normale, care ni se cuvin. Și dacă rămânem nepăsători, aceste minuni dispar. Și atunci zicem că viața noastră este mizerabilă în timp ce un om al străzii ar da orice ca sa aibă măcar 10% din aceasta viată a noastră "mizerabilă". Dar, nu ne dăm seama că aceasta este condiția normala a noastră, mizeria, și că acea stare care ni se părea nouă normală, era nemeritata. Și nu înțelegem asta, și ne frământăm și deși ne batem cu capul de zid de zeci de ori, de sute de ori, refuzăm să acceptăm realitatea pe care poate de multe ori cel de lângă noi ne-o sugerează.
Cele mai frumoase lucruri vin din simplitate, dar noi căutam ceea ce este mai complicat, crezând că dacă este complicat este și complex și mai bun. Dar nu este deloc așa. Simplitatea a fost, este și vă rămâne singura cheie care poate să deschidă ușa fericirii noastre, ușa adevăratei fericiri. Pentru că de multe ori ni se pare că suntem fericiți și de fapt suntem exact invers.
Revenind la imn, cu siguranță cei care au ales sa îl cânte acum 30 de ani,muncitorii țării noastre, părinții și bunicii noștri pe care îi condamnăm să trăiască acum în mizerie, și a căror înțelepciune nu o căutam,ce deh învățăm noi de la "Insula iubirii", înțelegeau mesajul lui mai bine decât este el înțeles astăzi. Și poate nu cântau cu aceleași volum, dar aveau trăire maximă.
Dar se mai cânta ceva acum puțin timp, ceva ce se cântă cu frică și cu durere, și acum. Atunci însă se cânta cu o mare evlavie și cu o mare "înțelepciune", o "înțelepciune" revărsată probabil din polimerii care zac în interiorul unora dintre noi. "Stați în casă, dacă vă pasă". Și uite că Dumnezeu a auzit atunci că ne place să stăm în casă. Ignoranții vor râde dar vai, cu cât amar vor plânge cândva.
Să fim sănătoși !